În perioada 28–29 septembrie 2025, Pavilionul României la Expo 2025 Osaka a găzduit un amplu eveniment de promovare a municipiului Cluj-Napoca, organizat sub egida Centrului de Cooperare România–Japonia și integrat în programul expozițional al Pavilionului României, dezvoltat sub tema „Romania, Land of Tomorrow”.
Manifestarea a adus în prim-plan creativitatea, tradițiile și identitatea culturală ale unuia dintre cele mai dinamice și inovatoare orașe ale României, oferind publicului japonez și internațional o incursiune în universul artistic al Transilvaniei contemporane. Activitățile propuse au subliniat interesul constant pentru colaborarea româno-japoneză în regiunea Clujului și a Transilvaniei, în domenii variate – de la cultură și educație, la inovare, turism și afaceri.
Pe parcursul celor două zile, Pavilionul României s-a transformat într-un spațiu viu al dialogului cultural, în care meșteșugul tradițional, arta populară și expresiile creative moderne s-au întâlnit într-o demonstrație de talent și pasiune.
Vizitatorii au fost invitați să participe la ateliere de artă și creație coordonate de meșteșugari clujeni, care au adus la Osaka o parte din patrimoniul viu al Transilvaniei: ateliere de ouă încondeiate, de confecționare opinici și măști tradiționale, elemente definitorii ale costumelor populare românești. Atmosfera a fost completată de expoziții tematice, fiind lansate documentare videografice de prezentare a ecosistemului clujean de inovare și învățare, care au pus în valoare legătura dintre identitatea culturală și inovația artistică.
Momentele artistice au fost susținute de Ansamblul Folcloric Studențesc „Mărțișorul” al Casei de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, unul dintre cele mai reprezentative ansambluri tinere din România. Prin dans, port popular și muzică tradițională, tinerii artiști au oferit publicului japonez un spectacol vibrant, în care autenticitatea și energia Transilvaniei s-au împletit cu bucuria de a trăi și de a împărtăși cultura românească.
Ziua de 29 septembrie a fost marcată de un moment oficial, desfășurat în prezența Comisarului General al României pentru Expo 2025 Osaka, domnul Ferdinand Nagy, care a adresat un mesaj de bun venit delegației clujene și publicului participant, subliniind importanța consolidării legăturilor culturale româno-japoneze.
Delegația municipiului Cluj-Napoca a fost compusă din doamna Emilia Botezan, coordonator Relații Externe și Investitori din cadrul Primăriei Cluj-Napoca, domnul Dorin Marchiș, fondator și președinte al Centrului Româno–Japonez de Cooperare, domnul Adrian Răulea, director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj și fost secretar de stat în Ministerul Fondurilor Europene, precum și Excelența Sa domnul Ueda Hiroshi, fost ambasador al Japoniei în România – o prezență simbolică, ce marchează continuitatea și profunzimea relațiilor bilaterale dintre România și Japonia.
La acest moment au fost prezente și oficialități ale Primăriei Osaka, între care doamna Arai Mihoko, director al Departamentului pentru Relații Internaționale din cadrul Direcției de Strategie Economică.
Comisarul General a salutat inițiativa remarcabilă de la Cluj, respectiv deschiderea Centrului de Cooperare România–Japonia, punctând relevanța implicării comunităților locale din România în promovarea valorilor și identității naționale pe plan internațional: „Pavilionul României este mai mult decât un spațiu expozițional – este o punte între oameni, idei și tradiții. Prin evenimente precum „Zilele Municipiului Cluj-Napoca”, ne dorim să prezentăm Japoniei diversitatea și forța creativă a României, dar și să reafirmăm prietenia care leagă comunitățile noastre”, a declarat Comisarul General Ferdinand Nagy.
În cadrul acestui moment, artista clujeană Patricia Marchiș, doctorand în cadrul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima”, Cluj-Napoca, alături de pianistul brașovean Szöcs Botond, lector la
Facultatea de Muzică a Universității „Transilvania” din Brașov, au încântat audiența cu un recital de muzică românească și japoneză, îmbinând motive din filonul identitar ardelean cu interpretări ale unor lucrări celebre din repertoriul nipon. Momentul muzical a adăugat profunzime și rafinament artistic programului oficial al evenimentului.
„Zilele Municipiului Cluj-Napoca” la Pavilionul României au ilustrat, o dată în plus, rolul culturii ca mijloc de dialog între națiuni, capabil să unească generații, comunități și perspective. Prin dans, muzică, artă și meșteșug, evenimentul a transformat Pavilionul României într-un spațiu al prieteniei și al deschiderii, oferind publicului japonez o experiență autentică, emoționantă și plină de culoare.
În cadrul programului cultural al Pavilionului, evenimentele dedicate orașelor și regiunilor României reprezintă momente de promovare a diversității culturale și regionale, contribuind la imaginea unei Românii moderne, creative și profund ancorate în valorile sale.
Prin acest eveniment, Cluj-Napoca, unul dintre polii culturali majori ai României, și-a afirmat deschiderea spre lume și angajamentul față de colaborarea internațională.
Evenimentul s-a înscris în seria manifestărilor prin care România își prezintă la Expo 2025 Osaka identitatea, valorile și potențialul creativ.
Elemente de context
Pe data de 9 mai, a.c., la Cluj, a avut loc ceremonia de deschidere a Centrului de Cooperare România-Japonia, în prezența Ambasadorului Japoniei în România, Takashi Katae, Emil Boc, Primarul orașului Cluj-Napoca, Maria Forna, Prefectul Județului Cluj, Dr. Maria Metz, Director General al NTT Data România, Prof. univ. dr. Călin Hințea, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea Babeș Bolyai și a domnului Dorin Marchiș, Președintele Fundației Române de Aikido Aikikai. Inițiativa de creare a Centrului are ca obiectiv dezvoltarea cooperării bilaterale în domeniile inovării, educației, culturii și cercetării, în spiritul parteneriatului strategic dintre România și Japonia.